O delegație a Adunării Federale a Rusiei efectuează o vizită in R. Moldova
18:46 | 24.08.2019 Categorie: Oficial
Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut sâmbătă, 24 august, o întrevedere cu vicepreședintele Consiliului Federației al Adunării Federale a Rusiei Galina Karelova și membru al comitetului pentru politici sociale al Consiliului Federației al Adunării Federale a Rusiei, membru al comisiei interparlamentare pentru cooperare dintre Parlamentele Rusiei și Moldovei, Victor Abramov, informează MOLPRES.
Potrivit Direcției generală comunicare și relații publice a Parlamentului, demnitarii din Federația Rusă se află la Chișinău pentru a participa la manifestațiile organizate cu prilejul a 75 de ani de la eliberarea Moldovei de fascism.
Părțile au discutat despre oportunitățile de impulsionare a relațiilor interparlamentare și promovarea unor proiecte, inclusiv la nivel de regiuni, în beneficiul locuitorilor celor două țări.
La întrevedere au participat vicepreședintele Parlamentului Ion Ceban și Tatiana Cunețchi, președintele grupului de prietenie cu Consiliul Federal al Federației Ruse.