Un cartier din municipiul Ungheni va fi reabilitat cu susţinerea Poloniei
12:03 | 04.09.2019 Categorie: Regiuni
Chişinău, 4 sep. /MOLDPRES/. Un cartier din municipiul Ungheni a fost inclus într-un program de reabilitare, susţinut de Guvernul Poloniei. Lucrările au început în luna august şi prevăd printre altele reconstrucţia unei grădiniţe de copii, transmite MOLDPRES.
„În urma analizei indicatorilor sociali, economici și de mediu s-a constatat că sectorul Ungheni Vale necesită o intervenție deosebită, o abordare aparte, specifică problemelor identificate aici: rata înaltă a șomajului, numărul mare de familii defavorizate, lipsa zonelor verzi amenajate, risc sporit de inundații ș.a. În Programul de Revitalizare Urbană au fost stabilite direcțiile prioritare de intervenție în acest cartier, urmând să ne concentrăm eforturile asupra îmbunătățirii condițiilor de trai ale locuitorilor din zonă. Am început cu implementarea proiectului de lansare a unei grădinițe de copii în acest cartier”, a declarat Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.
În cadrul proiectului „Condiții mai bune pentru copiii de vârstă preșcolară din Cartierul Ungheni Vale prin implicare civică” vor fi executate lucrări de reparație a rețelelor inginerești interioare (sistem de încălzire, asigurarea cu apă caldă, apă rece și canalizare, corpuri de iluminat) și lucrări de finisare interioară (geamuri, reparația pardoselii, a tavanelor etc.).
„Și în acest an la grădinițele existente avem un număr mai mare de copii faţă de capacitatea instituțiilor. Prin deschiderea unei grădinițe în cartierul Ungheni Vale sperăm să soluționăm, parțial, problema locurilor în instituţiilor preşcolare, atestată la nivelul întregului oraş. Preconizăm să deschidem aici cinci grupe de copii cu vârsta de 2-7 ani”, a precizat Alexandru Ambros.
Costul primei etape de reabilitare a clădirii, destinată grădiniței de copii, este de 3,7 milioane de lei, dintre care peste un milion de lei sunt oferiți de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone prin programul polonez de cooperare pentru dezvoltare.
Pe lângă reconstrucţia grădiniţei, Primăria Ungheni a efectuat în acest sector mai multe acţiuni de îmbunătăţire a infrastructurii: a instalat iluminare publică, a iniţiat reparaţia curţilor mai multor blocuri, cu renovarea trotuarelor şi amenajarea parcărilor.
Situat pe malul râului Prut, în partea vestică a municipiului Ungheni, cartierul Ungheni Vale are o populație de circa 2300 de locuitori și reprezintă partea veche a orașului. Deși dispune de potențial turistic (se află la intersecția căilor ferate Republica Moldova – România, iar în apropiere este podul feroviar peste Prut, cunoscut ca „Podul Eiffel”), cartierul este o zonă defavorizată a localităţii. Acest fapt se reflectă și în studiul realizat în anul 2018, în procesul de elaborare a Programului de Revitalizare Urbană, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone.