Candidatul blocului ACUM la funcția de primar al capitalei este Andrei Năstase
09:58 | 06.09.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Candidatul Blocului ACUM la funcția de primar general al municipiului Chișinău este liderul partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PDA), Andrei Năstase, care în prezent ocupă postul de vicepremier și ministru al Afacerilor Interne. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Maia Sandu, la o emisiune televizată, transmite MOLDPRES.
„E clar pentru toată lumea cred, e domnul Andrei Năstase. Decizia a fost luată mai demult și așteptăm”, a precizat Maia Sandu.
Anterior, PDA a anunțat că va participa la alegerile locale generale și alegerile parlamentare parțiale din 20 octombrie 2019 în Bloc electoral cu Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și vor avea candidați comuni la scrutin. Ulterior, Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS” și simbolul electoral pentru alegerile locale din 20 octombrie au fost înregistrate de Comisia Electorală Centrală.
Andrei Năstase a evitat anterior să spună dacă va candida sau nu la fotoliul de primar general al capitalei.
Și socialiștii au anunțat la mijlocul lunii august că Ion Ceban va fi candidatul PSRM la șefia capitalei.
Alegerile locale generale vor avea loc pe 20 octombrie curent.