ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Partidul Popular European apreciază rolul important al legislativului Republicii Moldova în promovarea reformelor

15:04 | 06.09.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/.  Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut vineri, 6 septembrie o întrevedere cu Joseph Daul, Președintele Partidului Popular European (PPE) - formațiune politică cu cel mai reprezentativ grup în Parlamentul European, transmite MOLDPRES cu  referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Zinaida Greceanîi a menționat că legislativul Republicii Moldova apreciază înalt calitatea dialogului cu UE și a exprimat interesul și disponibilitatea autorităților pentru realizarea reformelor inițiate împreună cu partenerii europeni, ținând cont de necesitatea  și utilitatea acestora pentru cetățenii țării noastre.    

”Suntem conștienți de necesitatea implementării acordurilor la care Republica Moldova este parte, inclusiv cu Uniunea Europeană - respectarea acestor angajamente face parte din agenda noastră comună cu partenerii din cadrul majorității parlamentare”, a menționat speakerul.    

În context, Zinaida Greceanîi a spus că, în calitate  de Președinte al Parlamentului, va depune eforturile necesare pentru menținerea caracterului eficient și funcțional în activitatea Parlamentului din actuala legislatură.  

Președintele Parlamentului a ținut să menționeze că rezultatele reformelor care vor schimba în bine viața cetățenilor Republicii Moldova nu se vor lăsa așteptate dacă  partenerii din majoritatea parlamentară – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Blocul ACUM – vor manifesta și în continuare înțelegere reciprocă.     

La rândul său, Joseph Daul și-a exprimat opinia că Parlamentul Moldovei, autoritățile în general traversează o perioadă de importanță majoră pentru  Republica Moldova.  

”Aveți oportunitatea istorică pentru a înainta țara Dumneavoastră pe calea  unei democrații funcționale, justiției echitabile, statului de drept, iar în acest sens puteți conta pe întreaga noastră susținere”, a afirmat Președintele PPE.

img19007001

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!