ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu vicepremierul Republicii Populare Chineze

11:37 | 10.09.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut marți, 10 septembrie o întrevedere cu vicepremierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze Hu Chunhua, în cadrul celei de-a 8-a ediții al Forumului Economic Euro-Asiatic din orașul Xi'an, China, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Discuțiile s-au axat pe identificarea subiectelor de interes comun care urmează a fi consolidate și dezvoltate în viitorul apropiat. În special, au fost abordate misiunile de afaceri și participarea la business-forumuri bilaterale, studierea pieței, dezvoltarea relațiilor comerciale, atragerea potențialilor investitori și promovarea exporturilor.

Zinaida Greceanîi a invitat partea chineză să examineze posibilitatea deschiderii unui parc industrial în Republica Moldova, să ofere producătorilor de vinuri și produse agroalimentare oportunități de promovare a produselor moldovenești pe piața chineză, să investească în implementarea proiectelor investiționale de infrastructură, cele sociale și de promovare a turismului.

Speakerul a mulțumit autorităților chineze pentru deschiderea celor două Case de Comerț ale Republicii Moldova pe teritoriul Chinei. Totodată, a solicitat suport în promovarea produselor moldoveneşti pe piaţa internațională, în special a fructelor, legumelor şi produselor vinicole prin intermediul marilor reţele comerciale.

În context, vicepremierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze a apreciat calitatea vinurilor și divinurilor moldovenești și a încurajat producătorii să promoveze produsele cât mai intens în cadrul Caselor de Comerț existente.

Totodată, Zinaida Greceanîi și-a exprimat dorința ca la următoarea ediție a Forumului Economic Euro-Asiatic să fie prezente și produsele moldovenești.

Alte subiecte discutate s-au referit la avansarea și reluarea negocierilor Acordului de comerț liber, Acordului de liberă circulație, precum și necesitatea impulsionării activității Comisiei interguvernamentale moldo-chineze.

Speakerul a mulțumit autorităților chineze pentru invitația de a participa la cea de-a 8-a ediție a Forumului Economic Euro-Asiatic și a lansat invitația vicepremierului Consiliului de Stat al Chinei de a efectua o vizită în țara noastră.

Zinaida Greceanîi, în fruntea unei delegații parlamentare, efectuează o vizită de lucru în Republica Populară Chineză. Din componența delegației fac parte președintele Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Populară Chineză Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Comisiei politică externă și integrare europeană, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică Chiril Moțpan, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie Vladimir Odnostalco, vicepreședintele Comisiei agricultură și industrie alimentară Vladimir Bolea și Secretarul General al Parlamentului Adrian Albu.

img19007077

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!