ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei bărbați din Telenești au fost reținuți pentru trafic de persoane și proxenetism

10:17 | 12.09.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 12 sep. /MOLDPRES/. Trei bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 55 ani, originari din raionul Telenești, au fost reținuți de oamenii legii, fiind bănuiți de trafic de persoane pe teritoriul Federației Ruse, în scop de exploatare sexuală, transmite MOLDPRES.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că suspecții ar fi racolat șase tinere din Telenești, Fălești și Ialoveni și le-ar fi transportat în Federația Rusă, unde acestea au fost exploatate sexual-comercial. Tinerele aveau vârste cuprinse între 20 și 24 de ani.

Inițial, victimele erau racolate prin înșelăciune, fiindu-le promise locuri de muncă. Ajunse la destinație, într-un stat străin și fără a avea bani, fetele erau nevoite să ofere servicii sexuale contra plată.   

Recent, la domiciliile celor trei suspecți au fost desfășurate percheziții, la unul dintre aceștia fiind depistată și o linie de producere a alcoolului. Ca rezultat, au fost ridicate 150 litri de alcool și 48 de sticle de divin, inclusiv îmbuteliate, având și timbre de acciz. Alcoolul urma să fie comercializat în Federația Rusă.  

Pe acest caz au fost pornite cauze penale pentru trafic de persoane și proxenetism, iar bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vinovăția le va fi demonstrată, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 de ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!