ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prioritățile politicii externe a Republicii Moldova au fost discutate în capitala Germaniei

15:38 | 17.09.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 sep. /MOLDPRES/. Prioritățile politicii externe a Guvernului de la Chișinău, derularea procesului de reforme, progresul în dosarul transnistrean, creșterea circuitului comercial-economic precum și avansarea țării noastre pe calea integrării europene au fost printre subiectele discuțiilor de la Berlin ale ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, cu mai mulți oficiali germani din cadrul Biroului Președintelui Federal, Cancelariei Federale, Fundației Konrad Adenauer, dar și ale unei prezentări publice la Asociația Germană pentru Politică Externă, relatează MOLDPRES cu referire la serviciul de presă al MAEIE.

Șeful diplomației moldovenești a prezentat reformele demarate de actualul executiv, cu accent pe sectoarele-cheie: reforma justiției, consolidarea statului de drept, modernizarea infrastructurii, aprovizionarea cu resurse energetice a statului, toate acestea menite să ridice bunăstarea populației. În context a fost expusă intenția de a consolida relațiile bilaterale cu statele din regiune, respectând în același timp prioritatea de bază a politicii externe – implementarea dinamică a prevederilor Acordului de Asociere și avansarea în parcursul european.

Prezentarea publică de la Asociația Germană pentru Politică Externă a avut ca generic provocările și rezultatele Guvernului de la Chișinău în primele luni de activitate și rolul UE în procesul de reforme. La runda de întrebări / răspunsuri publicul prezent a avut ocazia de a se informa despre situația politică și social-economică din Republica Moldova.

În perioada 15-17 septembrie ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, se află într-o vizită de lucru în Republica Federală Germania la invitația omologului său german Heiko Maas.

img19007310

img19007310

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!