ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Deputatul Reghina Apostolova a fost plasat sub control judiciar

08:53 | 20.09.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. Judecătoria sectorului Ciocana al capitalei a decis joi, 19 septembrie, plasarea deputatului Reghina Apostolova sub control judiciar, după ce acum trei zile i-a fost ridicată imunitatea parlamentară, comunică MOLDPRES.

Procurorii anticorupție au solicitat pentru Reghina Apostolova 30 de zile de arest la domiciliu, judecătorii însă au respins cererea. Deputatul nu a fost prezent în sala de judecată, deoarece se află în spital.

Deputaţii din Partidul ŞOR, Marina Tauber şi Reghina Apostolova, au rămas fără imunitate parlamentară luni, 16 septembrie, după ce Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a anunţat în plenul legislativului că "există probe ce indică asupra bănuielii că cele două ar fi implicate în frauda bancară". La scurt timp după ridicarea imunității, Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost reținute la Orhei şi escortate la sediul Centrului Naţional Anticorupţie. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!