ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Speakerul a discutat cu Președintele Consiliului Federal al Parlamentului Austriei

13:26 | 24.09.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 sep. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Președintele Consiliului Federal al Parlamentului Republicii Austria, Karl Bader în marja Forumului Președinților de Parlament din țările Euroasiatice, ”Eurasia mare: Dialog. Încredere. Parteneriat”, care se desfășoară în Nur-Sultan, Kazahstan, în perioada 23-24 septembrie, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Zinaida Greceanîi a mulțumit Austriei pentru suport în perioada formării majorității parlamentare și a optat pentru aprofundarea și extinderea cooperării pe dimensiunea parlamentară și pentru creșterea volumului de schimburi comerciale între țările noastre.

La rândul său, Karl Bader a invitat Președintele Parlamentului la Uniunea Interparlamentară (IPU) care se va desfășura în august 2020 la Viena. El a felicitat autoritățile Republicii Moldova pentru demararea cu succes a reformelor și a subliniat că Austria va susține în continuare țara noastră.

Părțile au optat pentru o colaborare bazată pe respect și încredere.

La întrevedere au participat vicepreședinții Parlamentului Mihail Popșoi și Alexandru Slusari și deputatul Bogdat Țîrdea. La Forumul președinților de Parlament din țările Euroasiatice, ”Eurasia mare: Dialog. Încredere. Parteneriat” participă președinți de Parlament din 65 de țări din Europa și Asia, precum și conducători a 14 organizații internaționale și interparlamentare importante.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!