Șeful statului a rostit un discurs de la tribuna Adunării Generale a ONU
09:50 | 27.09.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 27 sep. /MOLDPRES/. Președintele Igor Dodon a rostit în seara zilei de joi, 26 septembrie, un discurs de la tribuna Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, în care a cerut recunoașterea și respectarea de facto a statutului de neutralitate al Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.
Șeful statului a menţionat că “orice tentativă de a pune la îndoială acest statut este un act neprietenos la adresa poporului Republicii Moldova, or asemenea abordări aprofundează și mai dramatic disensiunile interne din țară”.
„Noi nu vrem să mai fim tratați ca teritoriu neutru, aceasta este altceva decât un stat neutru”, a opinat Dodon.
De la tribuna ONU, Igor Dodon a exprimat gratitudine tuturor participanților la Conferința Permanentă pentru probleme politice în cadrul procesului de negociere pentru reglementarea transnistreană, cunoscut ca „formatul de negocieri 5+2”.
„Anume în această formulă urmează a fi dezbătut și agreat statutul special al regiunii transnistrene în cadrul unei Moldove suverane și teritorial integre, în cadrul frontierelor internațional recunoscute, cu garantarea deplină a drepturilor omului și libertăților fundamentale”, a menționat președintele.
În alocuţiune, şeful statului a abordat şi subiecte ce ţin de politica internă şi externă a Republicii Moldova.