ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Armeniei ar putea efectua o vizită în R. Moldova

16:33 | 01.10.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut la Erevan o întrevedere cu Nikol Pașinian, Prim-ministrul Republicii Armenia, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției. 

Oficialii au discutat mai multe subiecte cu privire la relațiile bilaterale de interes reciproc. În cadrul dialogului s-a menționat interacțiunea țărilor noastre la nivel de conducere de vârf: este cea de-a treia vizită a președintelui Moldovei în Armenia în ultimii doi ani, după vizita oficială din luna noiembrie 2017 și participarea la summit-ul Francofoniei, care a avut loc în luna octombrie 2018.

De asemenea, Igor Dodon a mulțumit conducerii Armeniei pentru susținerea Moldovei în obținerea statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, în mai, 2018. Șeful statului a remarcat faptul că dialogul moldo-armean este intensificat și la nivel diplomatic: în anul 2017, la Chișinău, a fost inaugurată Ambasada Republicii Armenia, iar în luna septembrie 2019, la Erevan, și-a început activitatea Consulatul Onorific al Republicii Moldova.

În context, președintele țării a subliniat că țările noastre au oportunități enorme de a colabora în domeniul economic, cultural și cel umanitar, în special prin intermediul comunității armenilor din Moldova, care contribuie la consolidarea relațiilor bilaterale. Igor Dodon a ținut să menționeze că președintele acestei comunități, Gaik Vartanean, este deputat în Parlament din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și conduce grupul parlamentar de prietenie dintre cele două țări.

În contextul relațiilor comercial-economice, interlocutorii au remarcat valorificarea insuficientă a potențialului existent în domeniul respectiv și au reiterat interesul față de continuarea dezvoltării cooperării, inclusiv prin intermediul Camerelor de Comerț și Industrie și a cercurilor de afaceri. Totodată, părțile și-au exprimat disponibilitatea de a relua activitatea comisiei interguvernamentale pentru colaborare comercial-economică.

La finele întrevederii, Igor Dodon l-a invitat pe Nikol Pașinian să efectueze o vizită oficială în Republica Moldova, în luna martie a anului 2020.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru de o zi la Erevan, unde participă la ședința Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice.

img19007782

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!