ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prima ediție a Galei Excelenței Muzicale și-a desemnat laureații

11:31 | 02.10.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 2 oct. /MOLDPRES/. Peste 20 de premii au fost acordate în cadrul primei ediții a Galei Excelenței Muzicale, care s-a desfășurat marți, 1 octombrie, de Ziua Internațională a Muzicii, la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici”, informează MOLDPRES.

În debutul manifestării, președintele Uniunii Muzicienilor din Moldova, Svetlana Bivol, a menționat că scopul proiectului este de a stimula și menţiona cu premii pe cei mai creativi şi reprezentativi muzicieni, dirijori, cântăreţi, regizori muzicali, ansambluri muzicale, producători muzicali, dansatori, coregrafi, care s-au manifestat şi au contribuit plenar la dezvoltarea şi promovarea artei muzicale naţionale pe parcursul anului curent. Candidaţii au fost selectaţi de un consiliu de profesionişti din cadrul Uniunii Muzicienilor.

Potrivit Svetlanei Bivol, ideea acestui proiect a apărut mai demult, în urma unor discuții cu regretata regizoare Elena Fedco. Laureaților le-au fost înmânate o diplomă de excelență, un premiu bănesc și trofeul galei – statueta ”Armonia”, confecționată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi.

Cu premiul ”Mihai Dolgan” - vocea de aur a muzicii ușoare, a fost distins cântărețul Ștefan Petrache, iar cu premiul ”Maria Bieșu” - vocea anului în operă - cântăreața Mariana Bulicanu. Interpreții Ion Suruceanu și Margareta Ivănuș au intrat în posesia premiului ”Legenda muzicii ușoare”, iar Ioana Căpraru s-a ales cu premiul ”Tamara Ciobanu” – vocea anului în muzica populară.

Ansamblul etnofolcloric ”Plăieșii”, condus de Nicolae Gribincea, a obținut premiul ”Cea mai originală formație muzicală”, violonistul Ilian Gârneț – premiul ”Cel mai bun solist instrumentist” și violonistul Radu Tălămbuță – premiul ”Cel mai bun solist instrumentist al muzicii populare”. Cu premiul ”Timofei Gurtovoi” pentru cel mai bun dirijor de orchestră simfonică a fost distins Nicolae Dohotaru, iar cu premiul ”Veronica Garștea” pentru cel mai bun dirijor de cor – Denis Ceausov. Folcloristul Andrei Tamazlâcaru s-a învrednicit de premiul pentru dedicație și devotament, iar Galina Buinovschi de premiul ”Cel mai bun pedagog muzician”.

Daniela Burlaca a obținut premiul ”Elena Fedco” pentru inovație regizorală în domeniul concertistic, Constantin Moscovici – premiul ”Valentin Goga” pentru management artistic în domeniul muzicii, Eugen Negruță – premiul pentru cel mai bun producător muzical, Iurie Gorșkov –  premiul ”Cel mai bun coregraf”, Evelina Chihinciuc -  premiul ”Descoperirea anului” și Alexandru Mariancic-  premiul ”Omul din culise”. Reporterului AIS MOLDPRES, Nicolae Roibu, i s-a acordat diploma de excelență – mențiune specială pentru jurnalism în promovarea evenimentelor muzicale.

În fața celor prezenți au evoluat ansamblul de naiști ”Pan Academic”, condus de Andrei Druță, formația ”Select Strings Quartet”, condusă de Mihail Agafița, ansamblul vocal în frunte cu Ilona Stepan, ansamblul ”Concertino”, condus de Eugen Negruță și cântăreața de operă Tatiana Costiuc.

Prima ediție a Galei Excelenței Muzicale a fost organizată de către Uniunea Muzicienilor din Moldova, în parteneriat cu instituția gazdă, Ministerul Educației Culturii și Cercetării, Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial și alte instituții.

img19007803

img19007803

img19007803

img19007803

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!