ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ex-liderul PDM Vlad Plahotniuc a fost anunţat în căutare internaţională

13:15 | 29.10.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 29 oct. /MOLDPRES/. Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a fost anunţat în căutare internaţională și interstatală, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Anticorupţie (PA), ex-preşedintele PDM are calitate de învinuit, pe cauzele penale din gestiunea PA, pornite pentru spălare de bani, săvârșită în proporții deosebit de mari.

“Având în vedere desconsiderarea citației emise de procurorii anticorupție și neprezentarea sa în fața organului de urmărire penală, cetățeanul Vladimir Plahotniuc, anunțat inițial în căutare națională și în privința căruia a fost aplicată măsura preventivă - arestul preventiv, a fost dat în căutare internațională și interstatală de către Centrul Național Anticorupție”, se arată în comunicatul PA.

Fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, a plecat din ţară la 14 iunie curent, atunci când guvernul condus de Pavel Filip a anunţat că demisionează.

img19008632

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!