În școlile din țară vor fi organizate lecții speciale despre oportunitățile UE pentru tineri
09:23 | 30.10.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 30 oct. /MOLDPRES/. Circa 330 mii de elevi din peste 1200 de școli din Republica Moldova vor participa la o lecție specială despre oportunitățile educaționale și de dezvoltare pentru tineri, oferite prin diverse programe finanțate de Uniunea Europeană, informează MOLDPRES.
Lecția este adresată elevilor care învață în clasele din ciclul gimnazial și cel liceal și este încadrată în orele de Educație civică și cele de Dezvoltare pentru societate. Pe post de suport didactic va fi utilizat un Ghid metodologic, care conține informații despre Uniunea Europeană, despre valorile și principiile ale acesteia și despre programele europene destinate tinerilor. Felul în care este utilizată și prezentată informația rămâne la discreția cadrelor didactice.
Una dintre instituțiile care a găzduit deja lecția specială este Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Anenii Noi. Profesorii au optat pentru o abordare interactivă, provocându-și discipolii la reflecție și la dezbatere, iar elevii au realizat scurte prezentări despre programele UE pentru tineri.
Lecția specială este a doua componentă a Campaniei naționale de informare „UE-Moldova: Împreună mai puternici. Creăm noi oportunități pentru tineri!”, desfășurată în perioada 19 septembrie - 30 noiembrie de către Delegația Uniunii Europene în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova.
Campania din Republica Moldova este parte a unei campanii regionale cu același generic, desfășurată de Proiectul EU4Youth din cadrul Programului EU Neighbours East concomitent în toate țările Parteneriatului Estic.