ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul moldovean de Externe a avut o întrevedere cu omologul său din Monaco

10:03 | 31.10.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 31 oct. /MOLDPRES/. Stadiul de implementare a proiectelor care beneficiază de sprijinul Fundaţiei Principelui Albert al II-lea de Monaco, dar și proiecte comune pe dimensiunea francofoniei au fost printre subiectele examinate miercuri, 30 octombrie la Monaco de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu cu omologul său monegasc, Laurent Anselmi, în marja celei de-a 36-a Conferinţe Ministeriale a Francofoniei, relatează MOLDPRES cu referire la serviciul de presă al MAEIE.

Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat stadiul de implementare a proiectelor care beneficiază de sprijinul Fundaţiei Principelui Albert al II-lea de Monaco, şi anume reabilitarea Grădinii Botanice şi conservarea fertilităţii solurilor în Parcul Naţional Orhei. În context, ministrul Popescu a adus mulţumiri pentru finanţarea celor două proiecte de către Monaco, informând totodată despre acţiunile întreprinse în vederea valorificării acestor fonduri.

Ministrul Nicu Popescu a subliniat interesul Moldovei de a iniţia proiecte pe dimensiunea francofoniei, în special în ce priveşte stagiile de formare profesională pentru studenţii francofoni din țară, în vederea preluării bunelor practici în domenii precum medicina, tehnologiile informaţionale, gestionarea afacerilor şi antreprenoriatul social. 

Șeful diplomației moldovenești a adresat felicitări omologului său monegasc cu ocazia recentei numiri în funcţie şi a adus mulţumiri pentru excelenta organizare a Conferinţei Ministeriale a Francofonei. Totodată, Nicu Popescu a lansat o invitație pentru Laurent Anselmi de a vizita în viitorul apropiat Republica Moldova, invitație care a fost acceptată.

Cea de-a 36-a Conferință Ministerială a Francofoniei se desfășoară în perioada 30-31 octombrie, la Monaco.

img19008711

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!