ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova mizează pe asistența ONU în realizarea priorităților naționale de dezvoltare

18:19 | 28.11.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Președintele țării, Igor Dodon, a avut joi, 28 noiembrie o întrevedere cu Simon Springett, Coordonator Rezident ONU în Republica Moldova. Șeful statului i-a adresat felicitări cu prilejul numirii în această funcție, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul prezidențial de presă.

În cadrul discuției, Igor Dodon a subliniat faptul că ONU reprezintă un partener important al Republicii Moldova, exprimându-și convingerea că interacțiunea productivă va continua în vederea avansării agendei de dezvoltare a țării, inclusiv a obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Șeful statului a apreciat înalt Agenda 2030 a ONU, care stabilește clar prioritățile și aspirațiile de dezvoltare la nivel mondial la care s-a aliniat și Moldova.

Totodată, Președintele a exprimat gratitudine pentru asistența oferită țării noastre prin intermediul Cadrului de parteneriat pentru dezvoltarea durabilă, în domenii cheie precum: guvernarea, drepturile omului și egalitatea de gen; creșterea economică durabilă și dezvoltarea socială incluzivă și echitabilă. În context, Igor Dodon a menționat că Moldova mizează în continuare pe expertiza și asistența tehnică ONU în realizarea priorităților naționale de dezvoltare în diverse domenii.

Pe finalul discuției, șeful statului a reiterat poziția consolidată a conducerii de vârf a Republicii Moldova cu privire la implementarea reformelor asumate și a tuturor acordurilor încheiate cu partenerii externi ai țării.

De asemenea, Președintele Moldovei a relansat invitația la adresa Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, de a efectua o vizită oficială în țara noastră pe parcursul anului 2020.

img19009686

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!