ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Politica bugetar-fiscală și vamală a fost adoptată de Parlament în lectură finală

12:13 | 19.12.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 19 dec. /MOLDPRES/. Proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale a fost adoptat joi, 19 decembrie, în lectură finală de Parlament. Documentul a fost susținut cu votul a 60 de deputați, transmite MOLDPRES. 

Principalele politici ale proiectului de lege sunt menținerea impozitului pe venitul persoanelor fizice la nivel de 12%, iar pentru gospodăriile țărănești de 7%. De asemenea, vor fi menținute și pentru anul viitor o parte din actualele cote TVA și accize.

În document este prevăzută diminuarea impozitului aplicat donațiilor de la 12% la 6%, modificarea termenului de achitare a TVA pentru serviciile importate și modificarea termenului de achitare a accizelor. De asemenea, este prevăzută o procedură de unificare a termenului de declarare și achitare a impozitului pe bunuri imobiliare.

Printre obiectivele trasate în proiectul politicii bugetar-fiscale sunt extinderea aplicării progresive a taxei la valoare a autoturismelor importate, aplicarea TVA pentru serviciile electronice prestate de agenții economici nerezidenți, perfecționarea taxei pentru apă prin stabilirea obligației de achitare a taxei respective pentru subiecții care vor îmbutelia apa.

Parlamentarii vor reveni, în anul 2020, la examinarea situației privind cota TVA, în special aplicat la producția agroindustrială, pentru a soluționa conceptual problema anumitor discrepanțe în acest sens, dar, totodată, fără a distorsiona sistemul fiscal al țării.

img19010428

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!