Comitetul Parlamentar de Asociere RM – UE a reiterat importanța continuării agendei ambițioase de reformă de către autoritățile de la Chișinău
09:57 | 20.12.2019 Categorie: Oficial
Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Declarația și recomandările Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană au fost aprobate joi, la Strasbourg, la finalul celei de-a șaptea reuniuni a acestei structuri, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.
Referitor la implementarea Acordului de Asociere și reformele din Republica Moldova, Comitetul Parlamentar de Asociere a menționat că ia act de cele mai recente evoluții din țara noastră și reiterează importanța continuării agendei ambițioase de reformă, menite să ancoreze ferm țara pe calea sa europeană. Documentul aprobat recomandă concentrarea eforturilor pe consolidarea independenței instituțiilor statului, asigurarea separării puterilor în stat, independenței procuraturii și sistemului judecătoresc, lupta împotriva corupției și îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor.
În ceea ce privește procesele electorale și legislația electorală, Comitetul Parlamentar de Asociere salută schimbările legislative recente aduse sistemului electoral din R. Moldova și ia act de progresele înregistrate privind modul în care au fost desfășurate alegerile locale din octombrie 2019.
Declarația mai face referire la aspectele generale referitoare la Parteneriatul Estic și problema transnistreană, precum și la reziliența și viitorul relațiilor UE-Moldova.
Cea de-a șaptea Reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE, coprezidat de către Mihai Popșoi din partea Parlamentului Republicii Moldova și Siegfried Mureșan din partea Parlamentului European, s-a desfășurat la Strasbourg, în perioada 18-19 decembrie. Din delegația Parlamentului Republicii Moldova au făcut parte: Mihai Popșoi – copreședintele Comitetului, vicepreședintele legislativului, Igor Munteanu – vicepreședintele Comitetului, președintele Comisiei de control al finanțelor publice, Gaik Vartanean - vicepreședintele Comitetului, membru al Comisiei politică externă și integrare europeană și Sergiu Sîrbu - membru al Comitetului, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități.