ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ion Perju: MADRM îşi doreşte consolidarea cooperării cu agenţiile ONU

12:25 | 20.12.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Continuarea cooperării cu ONU pentru implementarea politicilor în sectorul agroalimentar și protecției mediului este imperioasă. Ne dorim consolidarea acestei cooperări în vederea implementării proiectelor în domeniul agriculturii sustenabile, dezvoltării locale și regionale, atenuării și adaptării la schimbările climatice. Despre aceasta a declarat joi, 19 decembrie, Ion Perju, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, în cadrul întâlnirii cu Simon Springett, coordonator rezident al Organizației Națiunilor Unite în R. Moldova, și reprezentanții agențiilor ONU specializate în domeniile conexe priorităților de activitate ale ministerului, transmite MOLDPRES.

„De asemenea, mizăm pe suportul ONU în implementarea Agendei 2030 de Dezvoltare durabilă, în mod special a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), conexe domeniului alimentației și agriculturii durabile, precum și realizarea obiectivelor naționale stabilite în Programul de activitate al Guvernului, inclusiv facilitarea implementării Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană”, a specificat Ion Perju.

La rândul său, Simon Springett a reiterat că ONU rămâne a fi un susținător al politicilor de agricultură prin intermediul Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) și politicilor de mediu prin intermediul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Cu referire la realizarea Agendei 2030 pentru Dezvoltarea Durabilă, oficialul ONU a precizat că prin intermediul Obiectivelor Globale, se stabilește o agendă de acțiuni ambițioasă, focusată pe eradicarea sărăciei extreme, combaterea inegalităților și a injustiției, protecția mediului.

Totodată, părțile au stabilit că domenii cheie de cooperare pentru perioada următoare vor fi: consolidarea capacităților de rezistență la efectele schimbărilor climatice, dezvoltarea capacităților instituționale în elaborarea și planificarea politicilor de dezvoltare rurală, precum și implementarea Strategiei de mediu pentru anii 2014-2023.

img19010487

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!