ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zinaida Greceanîi: În Parlament avem menirea de a găsi lucrurile care ne unesc

11:40 | 23.12.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. În Parlament avem menirea de a găsi lucrurile care ne unesc, de aceea mă bucur că pe subiecte importante, chiar dacă nu avem o majoritate parlamentară, multe inițiative importante sociale și economice au fost votate unanim de către deputați. Cred că aceasta este o importantă realizare, a declarat luni Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi după ședința de lucru cu Președintele Republicii Moldova și Prim-ministrul țării, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Președintele Parlamentului a chemat deputații să susțină și să promoveze în continuare proiecte în beneficiul întregii societăți și al țării.

”Au fost discuții foarte aprinse în Parlament, dar important este că țara intră în noul an cu bugetele de stat aprobate. Acest lucru se întâmplă când se muncește în tandem, astfel se găsesc resursele necesare, chiar dacă anterior se pretindea că nu ar exista bani pentru indexarea pensiilor și majorarea salariilor. Dar dacă se dorește, se găsește. Sursele au fost identificate pe interior, deoarece dacă vrei să faci trebuie să muncești, nu doar să vii cu declarații și să pasezi vina de pe unii pe alții”, a declarat Președintele Parlamentului.

Zinaida Greceanîi a prezentat datele actualizate ale activității parlamentare, începute de facto pe 8 iunie. În această perioadă au fost înregistrate cca 293 de inițiative legislative, fiind votate 175 de inițiative legislative, 73 de legi și 102 hotărâri au fost adoptate.

img19010554

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!