ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Astăzi se împlinesc 3 ani de la învestirea lui Igor Dodon în funcția de Președinte al Republicii Moldova

11:46 | 23.12.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. În legătură cu împlinirea a 3 ani de la învestirea sa în funcția de Președinte al Republicii Moldova, șeful statului a declarat următoarele:

„Aceasta a fost o perioadă cu multe încercări, atât pentru țară, cât și pentru mine personal, fiindcă am activat într-un mediu politic foarte dificil, chiar ostil. Am activat, ca președinte, în paralel cu un regim care impunea dictatul său asupra tuturor instituțiilor statului și își dorea să subordoneze cu orice preț și Președinția.

Am rezistat însă și am ieșit învingător din acea confruntare, foarte periculoasă și plină de riscuri, și odată cu schimbarea cardinală a climatului politic în țară, în luna iunie a acestui an, a fost posibilă deschiderea unor noi oportunități pentru dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova.

În anul care vine, voi continua într-un mod mai activ, mai intens, mai eficient tot ce am început în anii precedenți, pentru că Moldova are Viitor în pofida a orice și a oricui.”

img19010556

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!