ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Ion Chicu a convocat o ședință pentru a verifica situația privind furnizarea gazelor naturale

10:37 | 31.12.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. Premierul Ion Chicu a convocat marți o ședință menită să verifice situația cu furnizarea gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova, începând cu 1 ianuarie 2020. La ședință au participat vicepremierul Serghei Pușcuța, ministrul Economiei și Infrastructurii Anatol Usatîi și conducerea SA „Moldovagaz”, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Președintele „Moldovagaz” a informat prim-ministrul despre faptul că societatea a extins contractul cu Gazprom, de furnizare a gazelor naturale, pentru un an și a asigurat premierul că prețul gazelor nu va crește.

De asemenea, a fost semnat cu Gazprom un supliment de extindere a contractului de tranzit al gazelor prin teritoriul RM. În conformitate cu Acordul de operare a punctului de interconectare în Republica Moldova, vor fi furnizate prin intermediul stației de măsurare Grebeniky 8 milioane de metri cubi zilnic și prin punctul Alexeevka – 4 milioane de metri cubi. La necesitate volumele pot fi crescute.

Totodată, potrivit președintelui „Moldovagaz”, scenariul alternativ de furnizare a gazelor prin revers este perfect funcțional și poate fi pus în aplicare la necesitate.

În context, prim-ministrul a solicitat vicepremierului Pușcuța, ministru al Finanțelor notificarea BERD despre faptul că Guvernul nu va aplica Aranjamentul referitor la scrisoarea de garanție.

Președintele „Moldovagaz” a asigurat premierul de faptul că Societatea achită consumul de gaze față de Gazprom la 100%.

În finalul ședinței, șeful executivului a felicitat conducerea și echipa „Moldovagaz” cu ocazia sărbătorilor ce urmează și a solicitat, totodată, ca funcționalitatea structurii să fie asigurată continuu.

img19010766

img19010766

img19010766

img19010766

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!