ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Spitale din UTA Gagauz-Yeri vor beneficia de utilaj medical nou donat de Turcia

11:09 | 06.01.2020 Categorie: Regiuni

Chişinău, 6 ian. /MOLDPRES/. Spitale din UTA Gagauz-Yeri vor primi două aparate roentgen, alte utilaje medicale. Acestea sunt o donaţie din partea Ministerului Sănătăţii al Turciei, asupra căreia au convenit în cadrul unei vizite de la finele lunii decembrie 2019, la Ankara, başcanul Irina Vlah şi deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Ivanna Koksal, transmite MOLDPRES.

În cadrul întâlnirii, Fahrettin Koca, ministrul Sănătății din Republica Turcia, a subliniat că autorităţile turce au examinat necesităţile instituţiilor medicale din autonomia găgăuză şi ca urmare vor dona regiunii două aparate roentgen, alte utilaje pentru investigarea stării de sănătate a pacienţilor.

Părţile au stabilit, de asemenea, să reia „săptămânile sănătăţii”, în cadrul cărora medici din Turcia vor oferi consultaţii gratuite în localităţile din UTA Gagauz-Yeri, efectuând şi un schimb de experienţă cu specialiştii locali, indică gagauzinfo.md.

În anul 2019, nouă pacienţi din autonomie, care au avut nevoie de îngrijiri speciale, au beneficiat de tratament în clinici din Turcia. Este aproape de două mai mult, deoarece anterior autorităţile au avut o înţelegere asupra asistenţei medicale, acordată, pe parcursul unui an, doar pentru cinci pacienţi din UTA Găgăuzia. 

img20000097

img20000097

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!