ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Ion Chicu a participat la ședința comună cu șeful statului și președintele Parlamentului

10:47 | 15.01.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a participat astăzi la ședința comună cu președintele țării, Igor Dodon, și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi. La finalul ședinței, oficialii au informat presa despre subiectele abordate în cadrul discuției, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Președintele Igor Dodon a menționat că au fost discutate subiecte precum susținerea instituțiilor din domeniul culturii, inițiative sociale în rezultatul cărora peste un milion de cetățeni vor beneficia de ajutoare financiare, necesitatea de monitorizare a evoluției prețurilor în vederea protejării păturilor social-vulnerabile și proiecte menite să crească nivelul de viață practic în toate localitățile țării. Șeful statului a anunțat că vor fi lansate programe guvernamentale de aprovizionare cu apă, gaz și lichidarea gunoiștilor neautorizate.

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a menționat utilitatea acestui format de comunicare, care a demonstrat eficiență în primele două luni ale mandatului Guvernului Chicu.

Premierul Ion Chicu a vorbit despre prioritățile Executivului pentru anul 2020. „Prioritară este dezvoltarea infrastructurii și în 2020 vom transforma Republica Moldova într-un șantier mare de construcție a drumurilor și altor infrastructuri. Vom lucra intens pe dimensiunea atragerii investițiilor și creării locurilor de muncă în toate raioanele țării. Pe data de 22 ianuarie ne vom întâlni cu toți primarii din țară pentru a îmbunătăți cooperarea cu autoritățile publice locale”, a menționat șeful Executivului.

img20000291

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!