ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Igor Dodon a convocat prima din acest an ședință cu conducerea țării

12:45 | 15.01.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 ian. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat astăzi ședința tradițională săptămânală, prima în anul 2020, cu participarea președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și a primului ministru, Ion Chicu, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, șeful statului a felicitat cetățenii cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, reiterând intenția guvernării actuale de a acorda o atenție deosebită dezvoltării și promovării culturii noastre, inclusiv prin sporirea protecției sociale a angajaților din domeniu.

Igor Dodon a anunțat că în cadrul ședinței s-au discutat mai multe subiecte de importanță majoră, cum ar fi implementarea proiectelor de infrastructură și a programelor sociale, lansate la finele anului 2019.

Printre cele mai importante subiecte abordate astăzi de către conducerea de vârf a țării a fost inițiativa restabilirii mecanismului de monitorizare săptămânală a prețurilor, în primul rând, la produsele de prima necesitate. În acest sens, Igor Dodon a solicitat Guvernului Republicii Moldova să întreprindă acțiuni pentru a relansa procesul respectiv.

De asemenea, oficialii au lansat astăzi și câteva proiecte noi, inițiative prezidențiale pentru o viață mai bună în localități:

- programe naționale de aprovizionare cu apă;

- iluminarea satelor;

- salubrizarea și lichidarea gunoiștilor în zona rurală;

- finalizarea gazificării localităților.

Pe finalul întrevederii, părțile au discutat agendele de acțiuni pentru anul 2020 a instituției prezidențiale, Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova.

img20000297

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!