ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Ion Chicu: Guvernul este angajat pe deplin în eficientizarea sistemului juridic

16:34 | 20.01.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Premierul Ion Chicu a avut luni o întrevedere cu membrii Grupului de lucru ad-hoc privind reforma justiției, condus de Christos Giakoumopoulos, Directorul General al Directoratului General pentru Drepturile Omului și Statul de Drept. Grupul de lucru a fost creat de către Consiliul Europei pentru a acorda suport Republicii Moldova în implementarea reformei judiciare, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În debutul ședinței, prim-ministrul a mulțumit CoE pentru sprijinul oferit și a reiterat că îmbunătățirea sistemului juridic este prioritară pentru executivul Republicii Moldova.

Șeful Delegației CoE a evidențiat necesitatea implicării active a tuturor părților interesate la etapa de elaborare a proiectului de lege privind reforma justiției. „Suntem aici ca să ajutăm, să minimizăm riscurile. Vom fi parteneri în acest proces. Suntem gata să oferim sprijinul necesar Republicii Moldova, în materie de consultanță, dar și asistență tehnică pentru implementarea cu succes a reformei justiției”, a mai spus oficialul.

Experții Consiliului Europei au recomandat Guvernului Republicii Moldova să asigure un proces veritabil de discuții publice ale proiectelor de lege cu toate părțile interesate, inclusiv cu judecătorii și societatea civilă. După care, proiectul va putea fi remis Comisiei de la Veneția pentru expertiză. Totodată, este inacceptabilă grăbirea procesului doar pentru a reuși să se remită Comisiei de la Veneția pentru examinare, în cadrul ședinței plenare din luna martie. Părțile au agreat că proiectul de lege privind evaluarea judecătorilor ar putea fi remis pentru expertiză în ședința plenară din iunie 2020.

Prim-ministrul Ion Chicu a menționat că Guvernul este angajat deplin în eficientizarea sistemului juridic și a salutat conlucrarea atât cu partenerii externi, cât și cu cei interni în cadrul acestui proces. Premierul a declarat că societatea va fi permanent informată despre desfășurarea procesului de reformă. 

img20000445

img20000445

img20000445

img20000445

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!