ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Chicu a vizitat  Liceul Teoretic „Luceafărul” din orașul  Vulcănești

14:20 | 23.01.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu, împreună cu Irina Vlah, bașcanul Găgăuziei, a vizitat astăzi Liceul Teoretic „Luceafărul” din orașul Vulcănești. Liceul este unica instituție școlară cu predare în limba română din oraș. Aici își fac studiile 380 de elevi, educați de 40 de profesori, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Șeful Executivului a avut o discuție cu învățătorii și elevii liceului în cadrul căreia au fost abordate problemele instituției și așteptările de la Guvern.

Pedagogii au vorbit premierului despre dificultățile care le confruntă, printre care se numără insuficiența cadrelor didactice, necesitatea reparării acoperișului instituției, lipsa echipamentelor școlare moderne, precum și salariile mici. Ion Chicu a fost informat că numărul copiilor care aleg să-și facă studiile în această școală a crescut în ultima perioadă.

Premierul a mulțumit învățătorilor pentru entuziasm și dedicație. „Mă închin în fața oamenilor care s-au dedicat meseriei de pedagog. Salariile în educație vor crește cu cel puțin 10%. E mai puțin decât meritați, în continuare vom veni cu tot suportul posibil pentru a vă susține”, a menționat șeful Cabinetului de miniștri.

Ion Chicu a declarat că educația este o prioritate pe agenda Guvernului. „Voi, tinerii, sunteți speranța acestei țări. Trebuie să ne mobilizăm cu toții să găsim soluții și să construim un viitor prosper pentru copiii noștri, aici, acasă. Dacă nu facem acum investiții substanțiale în educație, nu vom avansa”, a menționat oficialul. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!