Socialiștii vor să majoreze pensiile la 100 de mii de moldoveni
13:11 | 28.01.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 28 ian. /MOLDPRES/. Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova va elabora un proiect de lege prin care să majoreze pensiile a 100 de mii de moldoveni, transmite MOLDPRES.
Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a declarat marți într-un briefing că este vorba de pensionarii care au ieșit la pensie înainte de 1999 și au pensia mai mică decât cea a persoanelor care s-au pensionat după anul 2000.
”Pensia acestora a fost calculată în baza legii vechi și nu a legislației în vigoare acum. Aceste persoane au un stagiu de cotizare de 40-45 de ani, dar primesc o pensie mai mică în comparație cu cei care au același stagiu de cotizare, dar au ieșit la pensie după anul 2000”, a declarat Odnostalco.
Potrivit datelor statistice, aproximativ 100 de mii de cetățeni moldoveni au ieșit la pensie înainte de anul 1999.