ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reforma justiției trebuie scoasă din zona dezbaterilor politice

13:16 | 29.01.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. Președintele Igor Dodon a declarat astăzi, la Strasbourg, în cadrul discursului său de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei că reforma justiției trebuie să fie scoasă din albia dezbaterilor politice, transmite MOLDPRES.

„Cea mai mare amenințare reală la adresa securității statului este internă. Una reală, nu geopolitică. Una cu care niciun guvern nu a luptat până acum cu adevărat: corupția. Pentru realizarea reformei justiției, aceasta trebuie scoasă din zona dezbaterilor politice”, a spus Dodon.

Șeful statului a specificat că tema corupției figurează pe agenda fiecărei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate și că acesta este motivul reformelor profunde în domeniul justiției.

Dodon a subliniat că transformarea Republicii Moldova este un proces ireversibil, dar că aceasta este posibilă numai în condiții de stabilitate politică și economică, prin funcționarea adecvată a instituțiilor democratice.

img20000754

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!