Iniţiativa prezidenţială de susţinere a producătorului autohton va ajunge în legislativ în următoarele săptămâni
14:02 | 05.02.2020 Categorie: Politică
Chişinău, 5 feb. /MOLDPRES/. Iniţiativa prezidenţială cu privire la susţinerea producătorului autohton va fi prezentată în Parlament în următoarele săptămâni. Anunţul a fost făcut de Preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni televizate la postul public de televiziune, informează MOLDPRES.
Igor Dodon a declarat că statul trebuie să susţină producătorii locali prin asigurarea condiţiilor pentru ca aceştia să-și vândă marfa în rețelele comerciale mari din ţară.
Potrivit preşedintelui, în prezent, Moldova importă foarte multe produse pe care le poate produce în ţară. Prin această iniţiativă, şeful statului propune ca autorităţile să creeze condiţii suplimentare pentru ca consumul de pe piaţa internă să fie asigurat cu produse autohtone.
Fracţiunea PSRM a anunţat astăzi, 5 februarie, că va susţine această iniţiativă a preşedintelui ţării.