Igor Dodon a înmânat înalte distincții de stat
15:48 | 05.02.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 5 feb. /MOLDPRES/. În cadrul unei ceremonii oficiale desfășurată la Președinție, Igor Dodon a înmânat miercuri înalte distincții de stat în conformitate cu decretele pe care le-a semnat în ultimele luni, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Astăzi, s-au învrednicit de ordine și medalii simpli cetățeni care au activat în diverse domenii și care pe parcursul anilor s-au remarcat prin muncă îndelungată și prodigioasă, agricultori care au contribuit la dezvoltarea infrastructurii social-economice, profesori care au depus o muncă imensă pentru a educa mai multe generații, medici care au succese considerabile în activitatea profesională, sportivi de performanţă care au dus faima țării noastre peste hotare, artiști, actori și alte categorii de cetățeni care au dat dovadă de înaltă măiestrie profesională și ne-au reprezentat destoinic țara în întreaga lume.
Președintele țării a mulțumit sincer tuturor pentru munca enormă şi răbdarea pe care o depun zi de zi, pentru activitate, dedicație profesională și exemplu viu. Șeful statului a subliniat faptul că instituția prezidențială va depune efort și va acorda susținerea necesară și în continuare.