Circa 40 de utilaje speciale au fost antrenate la deszăpezirea Chișinăului
09:03 | 07.02.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 7 feb. /MOLDPRES/. Un număr de 37 de utilaje speciale au fost antrenate noaptea trecută pentru deszăpezirea municipiului Chișinău, transmite MOLDPRES.
Primarul municipiului, Ion Ceban, a notat pe rețelele de socializare că pretorii încă monitorizează starea drumurilor din Chișinău. “Încă mai sunt trotuare pe care urmează a fi presărat material antiderapant”, a menționat Ceban.
Potrivit lui, pe parcursul nopții de 6 spre 7 februarie, pe străzile Chișinăului, dar și la ieșirile din oraș au fost antrenate 37 de utilaje speciale și presărate 274 de tone de material antiderapant.
La curățarea și înlăturarea ghețușului de pe trotuare și din curțile blocurilor au fost antrenate 31 de utilaje speciale, 400 de muncitori au fost implicați la deszăpezire manuală și s-au presărat 4,5 tone de antiderapant.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat pentru 6-7 februarie cod portocaliu de rafale de vânt, viscol și ghețuș.