ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Piața Centrală din Chișinău are un nou director interimar

16:06 | 12.02.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 12 feb. /MOLDPRES/. Întreprinderea municipală Piața Centrală din Chișinău are un nou director interimar, transmite MOLDPRES.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, l-a prezentat astăzi pe noul director interimar, Ion Pântea. Acesta este jurist de profesie și anterior a activat în calitate de consilier juridic al fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

Ceban a cerut noului administrator ca până la data de 1 aprilie să elaboreze conceptul de modernizare al Pieții Centrale și eradicarea rapidă a schemelor de taxare ilicită a locurilor de vânzare. „Solicit inventarierea tuturor celor care activează pe teritoriul Pieței și eradicarea rapidă a schemelor de taxare ilicită a locurilor de vânzare. Cer ca producătorul autohton să beneficieze de prioritate, pe principiul primul venit – primul servit”, a spus Ion Ceban.

Recent, fostul director interimar al Întreprinderii municipale Piața Centrală, Iurie Vasilenco, și-a dat demisia din funcția deținută. El a fost numit în luna iunie 2019 de către ex-primarul interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu.

Experţii estimează că cifra de afaceri zilnică de la Piaţa Centrală variază între nouă şi 19 milioane de lei.

img20001227

img20001227

img20001227

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!