Republica Moldova a participat la Târgul de Turism din România
10:00 | 23.02.2020 Categorie: Economie
Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Mai mulţi producători şi prestatori de servicii din Republica Moldova au participat, în perioada 20-23 februarie, la Târgul de Turism al României, transmite MOLDPRES.
Prezența ţării noastre la eveniment a fost asigurată de Asociaţia Naţională pentru Turism Receptor din Republica Moldova (ANTRIM), cu suportul Agenţiei de Investiţii, Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), ambasadelor Suediei, Marii Britanii la Chişinău şi Ambasadei R. Moldova la Bucureşti.
Delegaţia din Moldova a prezentat oferta turistică naţională, precum și cele mai noi proiecte care urmează să fie finalizate deja în luna în martie, cum ar fi Drumul Vinului. „Agenda de Evenimente 2020, Ruta Voievodului Ștefan cel Mare, drumețiile, traseele de ciclism și cele de birdwatching - sunt doar câteva elemente din oferta turistică despre care piața română a putut afla mai multe detalii, vizitând standul Republicii Moldova”, au explicat surse de la ANTRIM.
"Suntem în procesul de elaborare a unor trasee turistice la cramele care pot oferi condiţii de cazare şi servicii turistice. Iniţial aveam 18 crame ce trebuiau incluse în Drumul Vinului. Între timp, numărul acestora a ajuns la 25. Printre cele mai cunoscute se numără Purcari, Castel Mimi, cramele subterane Mileştii Mici şi cele de la Cricova, Chateau Vartely, Asconi Winery, la care se adaugă şi crame renumite pentru vinurile de calitate, care curând vor oferi facilităţi turistice. Aici putem enumera Gitana Winery, Fautor Winery, Vinăria Hânceşti, Vinăria din Vale, dar şi alte crame", a menţionat Cristina Frolov, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Turism Receptor din Republica Moldova, citată de agerpres.ro.
La rândul său, Rodica Verbeniuc, director general al Agenţiei de Investiţii din Republica Moldova, a specificat că turismul receptor din R. Moldova a înregistrat o creştere efectivă de 7,6% a numărului de turişti, cifră ce depăşeşte cu 4,6% prognozele. "Tot mai mulţi vizitatori aleg ţara noastră drept destinaţie turistică cu experienţe autentice pentru a gusta din oferta vinicolă, gastronomică, culturală, agro, de eveniment şi de aventură. Agenţia de Investiţii este partenerul industriei turismului în eforturile acestuia de promovare şi susţine financiar şi organizatoric participarea sectorului la Târgul Turistic din România, pentru al doilea an consecutiv. În acest an am promovat oferta turistică pe noi pieţe-sursă, pentru a conecta Moldova la fluxul turistic internaţional prin elaborarea rutelor transfrontaliere, ca să creştem competenţele prestatorilor de servicii turistice şi să diversificăm produsul turistic local în conformitate cu tendinţele moderne", a precizat Rodica Verbeniuc.
Conform publicaţiilor Lonely Planet şi New York Times, Republica Moldova este una dintre destinaţiile turistice care trebuie neapărat vizitate. În același timp, site-ul Winerist.com a inclus Moldova în top 10 destinaţii pentru 2020, alături de Marea Britanie, Italia şi Australia, recomandând ţara noastră, în special, pentru turismul viticol.