ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ion Ceban: “Municipalitatea nu va majora prețul transportului urban cu maxi-taxi”

09:35 | 24.02.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 24 feb. /MOLDPRES/. Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a solicitat Procuraturii Generale investigarea activității proprietarilor de maxi – taxi care nu își respectă obligațiunile contractuale față de Primăria Chișinău, transmite MOLDPRES.

În cadrul ședinței săptămânale de astăzi a serviciilor municipale, edilul capitalei a spus că nu va ceda grupurilor de interese care vor să mărească prețul la transportul cu maxi-taxi.

Ceban a solicitat Departamentului juridic al Primăriei Chișinău să găsească opțiuni de reziliere a contractelor cu firmele private de transport urban care se află în grevă. “Inițiatorii acestei greve sunt niște afaceriști care nu au investit în mijloacele de transport aflate în proprietate pentru respectarea unei minime calități necesare transportului urban de pasageri”, a declarat edilul capitalei.

Transportatorii privați de pe 24 de rute de transport urban se află în grevă în semn de protest pentru refuzul autorităților municipale de a majora tariful pentru o călătorie cu maxi-taxi. Potrivit informațiilor prezentate la ședința serviciilor Primăriei municipiului Chișinău, pe alte 19 rute transportul urban funcționează în parametrii obișnuiți.

Actualul tarif de trei lei pentru călătoria cu microbuzul a fost introdus în anul 2006, în baza unei decizii a Consiliului Municipal Chişinău.

Conform calculelor transportatorilor, preţul unei călătorii cu microbuzul în raza municipiului Chişinău, care să corespundă tuturor cerinţelor de securitate, confort şi comoditate, ar trebui să fie de 9,81 de lei. În același timp, aceștia susțin că în actualele condiţii şi stare a maşinilor tariful ar trebui să fie de şase lei.

img20001550

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!