Viorica Dumbrăveanu: „În R. Moldova nu au fost înregistrate cazuri de coronavirus”
14:48 | 25.02.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 25 feb. /MOLDPRES/. Pe teritoriul Republicii Moldova, până în acest moment, nu a fost înregistrat nici un caz de coronavirus, transmite MOLDPRES.
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu a declarat marți că pe teritoriul țării noastre, nu a fost înregistrat nici un caz de coronavirus. „Testele din Germania ne permit în câteva ore să depistăm prezența coronavirusului”, a subliniat oficialul.
Ministrul a spus că până în prezent au fost aplicate două teste de depistare a acestui virus. „Am avut câteva cazuri suspecte și le mulțumesc acelor cetățeni, care foarte deschis au menționat din ce zone vin, acest lucru a permis să verificăm situația și să excludem infectarea”, a explicat Dumbrăveanu.
“Avem două tipuri de teste - cel pentru determinarea coronavirsului și un test pentru confirmare. Azi, aceste teste au fost puse în aplicare și vreau să vă spun că deja avem răspunsul din partea laboratorului Agenției Naționale de Sănătate Publică, ele sunt eficiente și în câteva ore putem să stabilim cu exactitate, dacă avem coronavirus sau nu”, specificat Dumbrăveanu.
În prezent, în laboratoarele Agenției Naționale de Sănătate Publică există cinci chituri a câte 96 de teste pentru depistarea coronavirusului și două chituri a câte 96 de teste pentru confirmare.