Parlamentari din R. Moldova au discutat posibilitățile de cooperare cu Armenia în domeniul IT
17:47 | 25.02.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 25 feb. /MOLDPRES/. Noi posibilități de cooperare moldo-armeană în domeniul tehnologiilor informaționale, în special, dedicate tinerilor, au fost discutate marți în cadrul vizitei delegației Parlamentului Republicii Moldova, în frunte cu speakerul Zinaida Greceanîi, la Centrul tehnologiilor creatoare ”Tumo” din Erevan, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.
Membrii delegației s-au interesat de experiența educațională, aflată la intersecția dintre tehnologie și creație, centrul oferind celor aproape 15 mii de adolescenți, care frecventează zilnic centrul, posibilități și cunoștințe care îi ajută să-și valorifice potențialul și talentul. Scopul acestei instituții este pregătirea unor specialiști competitivi pentru piața muncii din țară și, respectiv, dezvoltarea economică a statului.
Zinaida Greceanîi a menționat că Republica Moldova, de asemenea, a atins anumite performanțe în dezvoltare tehnologiilor informaționale și promovarea acestora printre adolescenți. Speakerul a propus lansarea colaborării dintre Centrul ”Tumo” din Armenia și Centrul de Excelență în Domeniul TIC ”Tekwill” din Moldova.
Delegația Parlamentului Republicii Moldova efectuează în aceste zile o vizită oficială în Armenia, la invitația Președintelui Adunării Naționale a acestei țări, Ararat Mirzoian.