ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Ion Chicu a discutat problema calității alimentării în instituțiile școlare și preșcolare

14:46 | 26.02.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a examinat astăzi problema calității alimentării în instituțiile școlare și preșcolare, în cadrul unei ședințe la care au participat conducătorii Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Achiziții Publice /AAP/ și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor /ANSA/, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

„Problema calității alimentării copiilor a fost semnalată practic în toate raioanele în care am ajuns. Se face referință la impunerea de lege a achiziției după principiul „cel mai mic preț”, dar înțeleg că legea oferă suficiente instrumente. Trebuie să identificăm căi prin care să asigurăm alimentarea copiilor exclusiv cu produse de calitate”, a spus premierul în cadrul ședinței.

Conducerea AAP a informat prim-ministrul că, în prezent, în R. Moldova există peste 3000 de autorități contractante și foarte puține au specialiști pregătiți pentru realizarea achizițiilor publice. Se organizează un număr mare de licitații publice pentru loturi mici de produse similare, fapt care reduce eficiența procurărilor. În calitate de soluție, AAP propune să fie elaborate caiete de sarcini standardizate cu cerințe specifice pentru diferite tipuri de produse și să fie centralizate procesele de achiziții publice.

Prim-ministrul a solicitat autorităților responsabile de achizițiile publice și de supravegherea pieței să comunice activ în scopul asigurării eficienței procurărilor și a calității produselor pe piață. AAP urmează să intensifice procesele de instruire a autorităților contractante și să informeze părțile interesate despre instrumentele oferite de legislație pentru a realiza eficient achizițiile. Conducerea AAP va prezenta un plan de acțiuni menit să centralizeze achizițiile publice. ANSA va reevalua practicile de supraveghere a pieței pentru a determina eliminarea produselor necalitative de pe piață.

img20001664

img20001664

img20001664

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!