ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a reglementat prețurile la măști, mănuși și dezinfectanți medicinali

15:28 | 27.02.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede reglementarea prețurilor la măști, mănuși medicinale și dezinfectanți medicinali. Lista produselor sociale importante a fost completată cu aceste 3 poziții, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a executivului.

Acum, farmaciștii și agenții economici nu vor putea aplica un adaos comercial mai mare de 20% pentru aceste produse. La pâine și colaci – adaosul comercial nu poate depăși 10%.

Decizia Guvernului, aprobată la ședința din 26 februarie, vine ca măsură de protecție socială, în contextul în care mai multe farmacii în ultima perioadă au crescut considerabil prețurile la măștile medicinale, în legătură cu evoluțiile epidemiei de coronavirus în regiune.

Ultima dată, Lista produselor social importante a fost revizuită în 2016. Pe noua listă se regăsesc 16 produse: pâine, colaci, lapte, chefir, brânză de vaci, smântână, unt, ulei de floarea-soarelui, faină de grâu, orezul, hrișca, crupele, preparatele pentru sugari și copii, măști, mănuși medicinale și dezinfectanți.

img20001722

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!