ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele țării a desfășurat o ședință de lucru cu Consiliul consultativ de experți privind reforma sistemului justiției

17:02 | 27.02.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Președintele țării, Igor Dodon, a desfășurat miercuri o ședință de lucru cu membrii Consiliului consultativ de experți privind reforma sistemului justiției, instituit prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1313-VIII la data de 30 octombrie 2019, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului prezidențial de presă, părțile au realizat un schimb de opinii cu privire la ultimele evoluții din sectorul justiției, în special pe dimensiunea ultimei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) de condamnare a Republicii Moldova în cauza S.A. „Gemenii”. Un alt subiect de importanță majoră l-a constituit procesul de ajustare a legislației în domeniul activității Consiliului Superior al Magistraturii, dar și perspectivele sistemului de evaluare în ansamblu a judecătorilor.

Interlocutorii au conturat o dată în plus necesitatea racordării acțiunilor autorităților moldovenești în domeniul justiției la recomandările experților Comisiei de la Veneția, precum și cele ale Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO). Șeful statului a specificat că respectivele măsuri sunt eminamente necesare întru crearea unui sistem veritabil și funcțional, în corespundere cu standardele internaționale.

Totodată, schimbul de opinii în cadrul Consiliului a generat concluzia comună potrivit căreia deciziile CtEDO urmează să fie executate. În cursul discuției s-a menționat însă și faptul că ultimele evenimente impun necesitatea identificării unui mecanism eficient care ar preveni adoptarea deciziilor judecătorești contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului și ar oferi posibilitatea de recuperare a prejudiciului cauzat statului de la persoanele care se fac vinovate de dosarele pierdute la CtEDO.

img20001731

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!