S-a desfășurat ședința săptămânală a Comisiei Unificată de Control
11:19 | 29.02.2020 Categorie: Oficial
Chişinău, 29 feb. /MOLDPRES/. La ședința de joi a Comisiei Unificate de Control reprezentanții Federației Ruse și-au retras propunerea formulată în iulie 2019, pentru a depăși blocajul de lungă durată instaurat din cauza opunerii delegației regiunii transnistrene. Aceasta viza analiza stării de lucruri în Zona de Securitate ca urmare a prezenței posturilor ilegale de „grăniceri”, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.
Conducătorul delegației Federației Ruse, Andrei Gorobțov, a anunțat că lucrează asupra unei noi versiuni a propunerii sale care, în opinia lui, va fi agreată de toate componentele Comisiei și va debloca activitatea acesteia.
În ceea ce privește subiectul privind modul de funcționare a posturilor Forțelor Mixte de Pacificare amplasate pe ambele maluri ale Nistrului lângă localitatea Vadul lui Vodă, copreședinții Comisiei au pus în sarcina Comandamentului Militar Întrunit să le viziteze pentru a se documenta și a prezenta soluțiile posibile în organizarea acestor posturi care să asigure libera circulație a populației.
Reprezentanții Misiunii OSCE au informat, în scris, despre intenția de a efectua, în luna martie, vizite de documentare la Statul Major Întrunit și la posturile Forțelor Mixte de Pacificare.
Delegația Republicii Moldova a adus la cunoștința celorlalte părți că la 2 martie curent, în satul Corjova, se vor desfășura acțiuni de comemorare a celor căzuți în conflictul armat de pe Nistru din 1992, cu solicitarea de a menține ordinea publică în timpul evenimentului cu forțele subdiviziunilor teritoriale ale organelor de drept și ale Forțelor Mixte de Pacificare.
La ședință a fost aprobat raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru perioada 19-25 februarie curent. Decizia pe alte 6 rapoarte a fost amânată. De asemenea, Comandamentul Militar Întrunit nu a fost gata să raporteze despre îndeplinirea altor 3 indicații primite anterior de la Comisia Unificată de Control, specificând că se lucrează asupra acestora.
În alt context, în cadrul ședinței au fost înlocuiți un membru al Comisiei din partea regiunii transnistrene și doi observatori militari din partea Federației Ruse.