ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alegerile parlamentare noi de la Hâncești vor fi monitorizate de 94 de observatori

15:03 | 10.03.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală a acreditat marți ultimii observatori pentru monitorizarea alegerilor parlamentare noi din 15 martie, în circumscripția electorală uninominală nr. 38, municipiul Hâncești, relatează MOLDPRES.

Astfel, scrutinul de duminică va fi monitorizat de 82 observatori naţionali din partea a 7 organizații. De asemenea, CEC a acreditat 12 observatori internaţionali din partea a 4 misiuni diplomatice rezidente în Republica Moldova și a două asociații electorale.

Observatorii acreditaţi au dreptul să asiste la toate operaţiile electorale, la toate şedinţele organelor electorale, inclusiv în ziua scrutinului, fără a interveni în procesul electoral sau în alte operaţii electorale, şi să informeze preşedintele organului electoral despre neregulile observate.

Pe 15 martie, în circumscripția electorală uninominală nr. 38, municipiul Hâncești vor avea loc alegeri parlamentare noi. Ele se vor desfășura după ce Alexandru Botnari (PDM) a renunțat la mandatul de deputat pentru a reveni în funcția de primar al orașului Hâncești. La scrutin participă șapte concurenți electorali - 6 partide și un candidat independent.

img20002091

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!