ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei

11:48 | 12.03.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 mar. /MOLDPRES/. Respectarea drepturilor și libertăților oamenilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova au fost discutate joi la întrevederea Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi cu Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatović, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Președintele Parlamentului a menționat că unul din obiectivele autorităților este ca locuitorii din raioanele din stânga Nistrului să se bucure de aceleași drepturi și libertăți alături de ceilalți locuitori ai țării.

Părțile au fixat drept prioritate în acțiunile ulterioare protejarea drepturilor femeilor, copiilor, persoanelor cu nevoi speciale, precum și a grupurilor vulnerabile. Referindu-se la Convenția de la Istanbul, Președintele Parlamentului a menționat că urmează dezbateri largi în societate cu implicarea tuturor părților interesate pentru a obține suportul oamenilor și conștientizarea largă a necesității luptei cu violența domestică și susținerii victimelor.

”Anumiți politicieni vorbesc, în timp ce noi lucrăm”, a spus Zinaida Greceanîi. Ea a menționat buna conlucrare cu instituțiile pentru drepturile omului din Moldova, inclusiv întrevederile pentru coordonarea priorităților pe care le-a avut la începutul sesiunii cu Oficiul Avocatului Poporului și Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.

În context, Zinaida Greceanîi a subliniat că toate angajamentele internaționale asumate de Moldova vor fi îndeplinite în continuare, inclusiv pe dimensiunea drepturilor omului. Ea a mulțumit pentru suportul în promovarea reformei justiției acordat de Consiliul Europei.

La întrevedere a participat ministrul Justiției Fadei Nagacevschi. Tot astăzi Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatović a avut o întrevedere cu membrii Comisiei parlamentare pentru drepturile omului.

img20002188

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!