ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului Igor Dodon cere decretarea stării de urgență în R. Moldova

16:39 | 16.03.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Șeful statului, Igor Dodon, a anunțat luni în cadrul unui apel către cetățeni că a solicitat legislativului să se întrunească pentru a decreta stare de urgență în R. Moldova, comunică MOLDPRES.

Președintele a anunțat că a cerut executivului să vină cu un demers către deputați să se întrunească în ședință chiar în următoarele ore și să declare stare de urgență națională. “Este necesar să luăm această măsură pentru ca instituțiile statului să poată acționa cât mai rapid, să nu întâmpine impedimente birocratice, iar în cazul în care ne vom confrunta cu o creștere alarmantă de cazuri în anumite zone să putem lua imediat măsurile impuse privind izolarea focarelor. Îi asigur însă pe toți cetățenii că măsurile luate vor fi comunicate și explicate detaliat, așa încât să se poată adapta cât mai bine la ele”, a spus Dodon.

El a enunțat și o serie de măsuri pentru comercianți, dar și pentru agenții economici și a avertizat că cei care vor încerca să profite de pe urma situației generate de COVID-19 vor fi sancționați.

Potrivit legislației în vigoare, starea de urgență se declară la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova sau a Guvernului. Durata stării de urgenţă nu depăşește 60 de zile și în funcţie de evoluţia situaţiei, șeful statului sau executivul poate solicita Parlamentului prelungirea sau reducerea duratei stării de urgenţă, precum şi extinderea sau restrângerea ariei de acţiune a acesteia.

img20002353

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!