ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Personalul medical implicat la tratarea pacienților cu COVID-19 va primi salarii mai mari

18:08 | 24.03.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 24 mar. /MOLDPRES/. Personalul medical implicat direct în tratarea și diagnosticarea cazurilor de COVID-19 va primi încă un salariu de funcție. Anunțul a fost făcut marți de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului unic de comandă a gestionării crizei provocate de virusul COVID-19, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, atât medicii cât și ceilalți angajați din sistem vor primi în luna curentă încă un salariu de funcție. Ea a îndemnat cetățenii să ajute medicii și să prezinte informații veridice despre persoanele cu care au contactat dar și destinațiile pe care le-au vizitat în ultima perioadă.

Prezent la ședință, șeful statului, Igor Dodon, a specificat că în ultimele zile au fost întocmite 80 de procese-verbale pentru încălcarea deciziilor autorităților. Astfel, 50 de persoane dar și 30 de agenți economici s-au ales cu amenzi. El a îndemnat cetățenii, în special cei vârstnici să nu părăsească domiciliile fără a avea strictă necesitate și a precizat că de astăzi militarii vor ajuta polițiștii în procesul de menținere a ordinii și stopare a răspândirii COVID-19.

Ieri, Comisia pentru Situații Excepționale a emis 40 de decizii ce vin să restricționeze circulația cetățenilor în locuri publice dar și aglomerația.

img20002615

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!