O angajată din sistemul medical a decedat răpusă de COVID-19
09:57 | 27.03.2020 Categorie: Societate
Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. O angajată în vârstă de 79 de ani din sistemul de asistență medicală urgentă prespitalicească a decedat răpusă de COVID-19. Acesta este al doilea deces înregistrat în R. Moldova, iar numărul persoanelor infectate a ajuns la 177. Anunțul a fost făcut vineri, după şedinţa Punctului Focal, de către ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, transmite MOLDPRES.
Șeful de la sănătate a precizat că femeia și-a dedicat întreaga viață pentru a salva oamenii și nu a ezitat să vină și acum în ajutorul bolnavilor. A fost internată pe 19 martie, iar pe 24 a fost transferată la Spitalul Republican. “Îmi exprim recunoștința, ea este eroul sistemului de sănătate”, a spus Dumbrăveanu.
Aceasta a precizat că, până în prezent, în Laboratorul ANSP au fost aplicate 1928 de teste, iar 177 s-au dovedit a fi pozitive. Din cazurile de infectare deja confirmate, 52 sunt de import, iar 125 cu transmitere locală. În ultima perioadă, se atestă o intensificare a transmiterii locale, din acest motiv ministrul a reiterat îndemnul pentru populație să rămână acasă, iar vârstnicii să nu părăsească domiciliul fără a avea strictă necesitate.
Oficialul a comunicat că 25 dintre pacienții infectați cu COVID-19 și internați la spitalul “Toma Ciorbă” se află în stare gravă, alte opt persoane în stare gravă sunt tratate la Spitalul Republican. Restul pacienților au o stare de sănătate de gravitate medie sau satisfăcătoare.
În perioada 17 martie-15 mai, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgenţă. Pe durata acesteia, Comisia Națională pentru Situaţii Excepţionale a emis mai multe măsuri restrictive pentru cetățeni și a implicat polițiștii și militarii pentru supravegherea respectării lor. Cetățenii, dar și agenții economici, care nu se supun deciziilor comisiei, vor fi sancționați.