ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Avocații, notarii şi executorii judecătorești sunt obligaţi să lucreze în perioada stării de urgenţă

12:42 | 27.03.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. Avocații, notarii, executorii judecătorești sunt obligați, pe perioada stării de urgență, să asigure continuitatea activității, cu respectarea normelor sanitar-epidemiologice, potrivit dispoziţiei din 26 martie a Comisiei Naţionale pentru Situaţii Excepţionale, transmite MOLDPRES.  

Comisia a decis că, începând cu data de 27 martie, nerespectarea acestei obligații, pe întreaga durată a stării de urgență, constituie abatere disciplinară care se sancționează cu excluderea din profesie, în condițiile și cu procedura stabilite de legislația în vigoare, aplicabile fiecărei profesii. „Încetarea stării de urgență nu înlătură răspunderea disciplinară, conform prevederilor prezentei dispoziții”, se indică în document.

În acelaşi timp, organele de conducere ale profesiilor amintite vor lua măsurile necesare în vederea coordonării activității membrilor profesiei pe perioada instituirii stării de urgență, vor verifica respectarea obligațiilor prevăzute în dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale și vor dispune măsurile prevăzute de legislația în vigoare.

Ministerul Justiției va monitoriza executarea acestor decizii, iar în caz de nerespectare, ministrul de resort este în drept să iniţieze proceduri disciplinare cu atragerea la răspundere a persoanelor menţionate mai sus. 

img20002717

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!