ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au fost finalizate lucrările de amenajare a primului pavilion de la Centrul COVID-19 Chișinău

17:22 | 02.04.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 2 apr. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău anunță că au fost finalizate lucrările de amenajare a primului pavilion al Instituţiei Medico-Sanitare Publice Centrul COVID-19 Chișinău, care va îndeplini funcția de triere a pacienţilor suspecţi de infecție cu coronavirus, transmite MOLDPRES.

Potrivit unei note plasată pe rețelele de socializare de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, astăzi a fost amenajat primul pavilion al Centrului de triere amplasat la „Moldexpo”. Ceban a notat că în incinta Centrului s-au pregătit 75 de paturi separate, amplasate în saloane improvizate. „Centrul a fost amenajat în trei zile de către specialiștii din domeniul medical, împreună cu militari, fiind adus utilajul medical. Crucea Roșie a donat 500 de seturi de lenjerie și dezinfectanți”, a scris Ceban.

Edilul capitalei a anunțat că deja se lucrează la pregătirea celui de-al doilea pavilion, care va avea capacitatea de 300 de paturi.

Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova a anunţat marţi, 31 martie, crearea Instituţiei Medico-Sanitare Publice (IMSP) Centrul COVID-19 Chișinău. În calitate de director al acesteia a fost desemnat Oleg Crudu, fiind suspendat temporar din funcția de şef al Spitalului Clinic Municipal “Sfânta Treime” din capitală.

Fondatorul al acestei instituţii este Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Potrivit dispoziţiei Comisiei, durata de activitate a IMSP Centrul COVID-19 Chișinău este limitată pe perioada stării de urgență.

img20002884

img20002884

img20002884

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!