ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 118 de cazuri noi și trei decese

18:11 | 08.04.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 8 apr. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 118 de noi cazuri de coronavirus, din cele 629 probe prelevate. În total, la ziua de astăzi sunt confirmate 1174 de cazuri. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința de miercuri a Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, informează MOLDPRES.

Potrivit oficialului, din cele 118 cazuri depistate astăzi, două sunt de import. „Din cele 116 cazuri cu transmitere locală, în Chișinău sunt 48, Soroca 11 cazuri, Glodeni 6, stânga Nistrului 10”, a spus Viorica Dumbrăveanu.

Șeful de la sănătate a informat și despre decesul a trei persoane. Este vorba despre un bărbat de 80 ani din Glodeni și un bărbat de 80 ani din Soroca, care au fost internați în stare gravă. La fel, astăzi a fost înregistrat un deces în stânga Nistrului, un bărbat de 66 ani.

Prezent la ședință, șeful statului, Igor Dodon, a anunțat noi măsuri restrictive pentru locuitorii orașului Soroca. Astfel, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a decis interzicerea deplasării în afara domiciliului a persoanelor cu vârsta de peste 63 de ani (fără un temei bine argumentat), interzicerea deplasării, inclusiv în autovehicule de orice tip, în grup mai mare de două persoane.

Conform datelor statistice, până astăzi au fost confirmate 290 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-79, asistenţi medicali-99, felceri-21, paramedici- 1, farmacişti-5, personal auxiliar-85 persoane. Începând cu data de 7 martie și până în prezent, pe teritoriul țării au fost prelevate circa 6000 de probe la COVID-19.

În perioada 17 martie - 15 mai, pe întreg teritoriul Republicii Moldova este declarată stare de urgență în legătură cu pandemia de COVID-19. Mai multe localități din Ștefan Vodă, Cahul și Soroca au fost plasate în regim de carantină, ieșirile și intrările din aceste locații fiind blocate.

img20003030

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!