ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Federației Ruse

16:33 | 27.04.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut luni o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în țara noastră, Oleg Vasneţov, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției. 

Oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la starea actuală a relațiilor bilaterale, precum și situația pandemică în ambele state. Diplomatul i-a comunicat șefului statului că urmărește cu atenție și apreciază modul în care autoritățile gestionează criza provocată de virusul de tip nou, dând asigurări că Federația Rusă susține aceste acțiuni.

În context, Igor Dodon a transmis sincere mulțumiri partenerilor ruși, în special Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, pentru sprijinul acordat Moldovei în momente atât de dificile. În special, Președintele țării s-a referit la avionul oferit gratuit țării noastre pentru transportarea din China la Chișinău a echipamentelor de protecție, atât de necesare populației noastre, dar și la creditul în valoare de 200 mln de euro, acordat de Federația Rusă Republicii Moldova.

În altă ordine de idei, părțile au discutat despre acțiunile care sunt întreprinse cu prilejul marcării celor 75 de ani de la Marea Victorie, precum: vizitarea la domiciliu a veteranilor, renovarea monumentelor, amenajarea cimitirelor militare ș.a. Interlocutorii au fost unanimi în opinia că manifestările care ar implica un număr mai mare de persoane urmează a fi amânate pentru mai târziu, când efectele pandemiei vor fi diminuate și nu va exista risc de infectare pentru populație.

img20003499

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!